Ieri în 282. Capitală.
Look clasic. Jerpelit, murdar, rupt, negricios de jeg şi din naştere. Fără vreun miros anume. Ceea ce e surprinzător.
Începe să recite versuri – compoziţie proprie. Cel puţin aşa zice. Calm, relaxat, afectat.
Apoi, după 2 staţii. Schimbă brusc registrul:
-După ceva poezie, vă ofer şi comedie. Să ne distrăm puţin…
Începe să spună ceva gen stand-up comedy. Un text referitor la el şi la cum îl priveşte lumea. Şi…lumea zâmbea.
Îşi joacă rolul, apoi continuă de parcă atunci se suise în autobuz:
-Eu nu sunt Şecspir, eu nu transpir dar…mă inspir. Vă prea mulţumesc. Mult succes.
Trece la adunat bani. Cam 8-10 RON a strâns în 30 de secunde. Cât am reuşit să văd.
Mi se pare bine.
91% dorim ca moartea să fie un lucru firesc. Măcar pentru criminali, violatori şi tâlhari. Rezultatele sondajului Pro Democratia m-au bucurat nespus, chiar şi în această perioadă plină de iertări, suflete luminate şi muult bine care ni se scurge din gură, sub forma unor propoziţii libidinoase. China o face, SUA o fac. Mereu, noi, suntem mai catolici decât Papa. Aştept cu o imensă plăcere două ştiri: mama judecătorului x a fost violată de 3 recidivişti, fata procurorului y a fost bătută şi tâlhărită…
Şi marea mea nedumerire: de ce suntem obligaţi să ţinem în puşcării, pe banii noştri, nişte oameni care au făcut mizerabilităţi de bună voie şi nesiliţi de nimeni.
Un criminal, un violator, un talhar-fiecare- primeşte până la 25 de ani de condiţii grele:
-3 mese pe zi
-mese speciale de Sărbători
-pachete de acasă
-pază strictă, 24 din 24
-sală de fitness
-acces la TV
(astea sunt doar beneficiile legale)
Termenul corect este eliminarea din societate. Punct.
N-am chef. Scriu maine. Sau nu mai scriu deloc.
Aş vrea să fie o biserică în care „Iubeşte-ţi aproapele” să devină „Ba pe-a mătii!”, o înjurătură nevinovată cu un iz insesizabil de pornografie. „Să nu ucizi” să fie „Înjură-mă frumos şi lasă cuţitu’!” iar „Să nu preacurveşti” să devină „Fă-o dar la tarife rezonabile”. Cred că poruncile astea sunt suficiente. Şi, oricum, sunt mult mai lesne de respectat decât originalele.
Primii enoriaşi
Aşa cum am spus şi în episodul 1, alimentele de bază sunt…de bază în acest caz. Le promiţi oamenilor şi le şi dai. Apoi ei încep să creadă în tine şi în tot ce spui.
Biserica Mătii începe să prindă contur.
Biblia
N-avem nevoie. Lăsăm câte un post-it, lipit de uşă. Săptămânal. D-ăla roz. Un post-it gol. A doua zi, trecem şi luăm toate hârtiuţele cu gândurile oamenilor, în ideea că vom crea din ele propria noastră Biblie. Post-it-urile vor fi goale, pentru că oamenii nu ştiu să scrie. Deci n-avem nevoie de Biblie. Şi nici de enoriaşi învăţaţi pentru că încep să pună întrebări.
Biserica
La cârciumă e perfect. Statistic, după slujba de duminică, 80% dintre oameni se opresc la cârcumă. Ceilalţi, sunt deja acolo, încă de seara. Cârciuma este ideală. Pentru că cine-a pus-o-n drum, n-a fost om nebun. Un pic de ţuică sfinţită şi deocheată de fata cârciumarului face bine şi dezvoltă credinţa. În cine? În oricine. Care dă una mică, e Dumnezeu!
Slujbele
Practic, nu e nevoie de un preot sau un pastor. El este ales ad-hoc după berea a 11- cea. Singur va glăsui şi-şi va face simţită prezenţa. EL este beţivul-alfa, masculul după care toată Bisecărciuma îşi va orienta credinţa în viitoarele rânduri de alcool dublu-rafinat.
Puteţi contribui, fiecare după puteri, cu câte un comentariu pus în „Commentul milei”.
Dacă aş porni acum prin judeţ (ORICE JUDEŢ) şi aş începe să propovăduiesc noua credinţă, sunt extrem de convins că reuşita e de 100%.
-Săru’mâna, sunt pastorul Grigorie de la Biserica Mătii, vă deranjez numa’ un minut…
-Da mamă, sigur…
Credeţi că bucăţica asta de dialog este SF? Nu, nu e.
În România sunt câteva zeci de culte religioase, unele cu aspect de sectă, altele acceptate ca făcând parte din viaţa de zi cu zi. Mulţi îl folosesc pe Dumnezeu doar ca pretext. Intrarea în cult se face pe baza câtorva pungi de făină, o sticlă de ulei şi nişte orez. Le dai p-astea şi omu’ e al tău. Cu familie cu tot. Cu cât e mai sărac satul, cu atât cresc şansele de a-mi impune noul proiect religios.
Practic, ce-ar trbui să fie Biserica Mătii? Hai că mă gândesc bine de tot şi vă spun mâine. Simt că o să fie bine.
PS: Mătii fără cratimă. Dă mai bine pe frontispiciu.
Cu prezervativ sau fără? Poate că asta ar fi prima întrebare dacă situaţia n-ar fi aşa de complicată. Toţi am făcut sex în România. Dar cu ea? De ce să n-o vedem plină de voluptate, cu formele ei (de relief) pline de senzualitate, cu privirea aspră dar erotică, de ţară chinuită de istorii nedrepte şi războaie câştigate prin amabilitatea adversarului.
Dacă te-ai născut aici e mai greu. Se cheamă că te dedai la un act incestuos. Prea multă apropiere, strică. Totuşi, peste un milion de români au ales să facă sex cu România.
„Îmi bag pula-n ea de ţară. Plec în…” şi urma destinaţia.
Sec şi ireversibil. Pentru că mişcarea copulatorie presupune un dus şi un întors. Aici n-avem decât dus.
Ea nu protestează. Dar nici nu-i face plăcere. E o ţară frigidă şi aproape indiferentă la foiala ce i se întâmplă.
De la Schimbarea la faţă a României, text scris de Cioran cu peniţa înmuiată în dezamăgire, parcă nu s-a mai întâmplat nimic notabil în a caracteriza un pământ natal, o istorie plină de goluri. Irepetabilii ani ’30! Cultural, ne-ar prinde al dracului de bine o perioadă ca aia! Numai cultural!
Revin la sex. Pe atunci, România era o puştoaică plină de curiozitate, avidă să experimenteze. A experimentat, a greşit, a căzut, s-a ridicat, a făcut crize de gelozie. Era o ţară cu iniţiativă, care nu făcea mare efort să aducă în patul propriei istorii, oamenii mari ai vremii. Toată lumea se simţea bine, fără regrete.
Apoi comunismul. Sexul devine subiect tabu iar ea, România, o sclavă târâtă prin bordelurile activiştilor. Doar unii puteau face sex cu ea! Şi fără exagerări, pentru că se auzea mai sus!
40 de ani de îmbătrânire prematură, violuri în grup ştiute de Miliţe şi acoperite de Partid, copii din flori, relaţii doctrinar-încordate cu oamenii lui Stalin şi Lenin.
Câteva momente de strălucire forţată, în anii ’70, când doi preşedinţi americani au avut-o aproape cu totul. Era cât pe ce să devină, cam peste noapte, o curvă de lux. A fost momentul ei. Ghinionistă în dragostele politice, România s-a resemnat. Sărăcia şi aerul irespirabil au făcut-o să coboare în stradă şi să accepte orice. Şi cu oricine.
Anii ’90. După ce peştelui ei, i-a fost luat mau’ în ziua de Crăciun a lui decembrie ‘89, România s-a simţit liberă. S-a oferit pe sine, de bunăvoie, pentru partide de amor liber. De-acum, era a nimănui şi a tuturor. Şi, încă este.
E blondă sau brunetă. Bine proporţionată, chiar senzuală. Sigură pe ea şi mai ales pe ce poate face din masculul care ocupă funcţia de conducere. Execută ceva legat de PR, deşi nu ştie nici ea ce. Are fiţe bazate pe spatele celui care beneficiază de ea, oral şi normal. Nu e neapărat proastă, că are o facultate făcută, măcar la privată. Obţine tot ce vrea fără un efort vizibil marelui public. Efortul se face în biroul managerial, cu uşa încuiată şi poate fi mare sau mic, în funţie de vârsta managerului. Cine o recunoaşte…să profite la maximum! 
Duminică seara pe la 7 şi-unsfert, uşa metalică a apartamentului s-a zguduit înfiorător. Bătăi ritmice şi apoi cineva care apasă soneria fără să mai ridice degetul de pe buton. Cam 20 de secunde. Apoi iar trei bătăi cu şi mai multă putere.
-Bună seara, Doamne Ajută!…
Era popa. Deşi eram convins că asist la o intervenţie a trupelor DIAS, venite să mă salte.
M-am lămurit. Popa bătea cu crucea. Nu bătea, de fapt. Lovea! N-am înţeles de ce era aşa isteric?
A, vine Paştele! Dar de ce trebuie să-mi zgârie uşa?
Cred că aţi păţit-o şi voi! Dacă nu, mai e timp.
Doamne Ajută!
PS: De Crăciun şi Bobotează am beneficiat de acelaşi tratament.
Am găsit această problemă de mate într-o culegere de clasa a 3-a. Eu am terminat generala mai de mult, deşi nu-mi explic cum dracului am trecut de clasele I-IV. Săracii copii!
PS: Am pus şi rezolvarea ca să nu vă apuce vreo migrenă.
Ionuţ numără maşinile care trec prin faţa ferestrei lui. Având doar 5 ani, mai greşeşte la numărătoare. Până la 19, numără corect, dar după aceea în loc să spună 20, zice 30. La fel cu celelalte numere, care se termină în 9. Dacă ar ajunge la 29, următorul număr ar fi 40, după 39, zice 50 şi aşa mai departe. În total a numărat 96 de maşini. Câte maşini au trecut de fapt ?
Rezolvare:
Primele 19 maşini sunt numărate corect.
Ionuţ numără apoi, de la 30 la 39, înca 10 maşini.
După aceea, de la 50 la 59, alte 10 maşini.
De la 70 la 79, alte 10 şi de la 90 la 96, alte 7.
În total Ionuţ a numărat 19+10+10+10+7=56 maşini
Mă întreb ce va ajunge Ionuţ în viaţă…
Într-un KFC. Ieri.
Una dintre mese e full de gagici. Se discută zgomotos şi neinteligibil. La un moment dat, atmosfera se mai linişteşte şi se aude aşa:
-Fată, tu ştii ce mi-a luat Bogdan de 8 martie?
-Ce? Ce?, sar celelalte.
-Un mouse, fată!
-Hai fată cum un mouse. De 8 martie…
Râsete amestecate. Fata simte nevoia de explicaţii.
-Fată, da’ e d-ăla performantu’…
