Cretini, dobitoci, idioţi. Nu este nimic nou în „meciul” dintre jandarmi şi „fani”. Ultima ispravă de la Steaua-Poli Timişoara, confirmă regula.
Oare ce calităţi trebuie să îndeplinească un astfel de individ pentru a fi inclus într-o galerie? Mulţi se miră de atmosfera de pe stadioane dar nimeni nu face cu-adevărat nimic! Oligofanii reţinuţi pentru a „n”-a oară vor fi eliberaţi în câteva zile, dacă nu sunt deja acasă. Şi povestea se va repeta. Cum să mergi pe stadion cu soţia şi copiii? Cum să te simţi bine urmărind un SPORT popular? Cum să te bucuri de un gol frumos sau de o fază spectaculoasă? Nu poţi.
Dumnezeu ştie cine l-a Creat. Poate nici El. E scârbos, negru şi pocneşte sub papucul proprietarului. Oamenii de ştiinţă l-au botezat în latină, aşa cum îi stă bine oricărei specii: Blatta orientalis alias Gândacul de bucătărie. Odioasă arătare, inutilă prezenţă.
Venirea primaverii ni-l aduce în atenţie: grăbit, aproape niciodată singur, iubitor de linişte şi umezeală şi mai ales imun la orice spray făcut să-l anihileze.
De ce îi dedic acest post? Pentru că e nesimţit. Dacă l-au botezat gândac de bucătărie, ce dracu caută în sufragerie? Da’ în dormitor? În baie erau trei. Cred că vin vremuri grele.
Dacă nu ai o oglindă, nu vei afla niciodată cine eşti
Faza povestită şi scrisă de cineva extrem de implicat în poveste. merită lecturată până la capăt, fie şi numai pentru faptul că studenţii de azi vor ajunge…ceva mâine. Într-un fel, Doamne fereşte!
Discuţie între un student şi o secretară :
- Buna ziua ,doamnă ! Ştiţi, aş dori şi eu nişte tichete… din acelea pentru tren.
- Bună ziua! (răspunde acră secretara !) Adică tu vrei carnet de cupoane pentru reducere la transportul pe calea ferata…
- Da…da…(zice studentul încurcat de titulatura sofisticată a unui banal carneţel de hârtie) din alea vreau !
- Dă-mi legitimaţia, şi îţi completez carnetul de cupoane…
- Pai… doamnă, buletinul nu e bun ? Că ştiţi… eu nu am legitimaţie…
- Ai pierdut-o ? Sau o ai acasă?
- Nu! N-am legitimaţie, că nu mi-aţi dat !
- Nici o problemă! – zice secretara plictisită. Îmi aduci o poză şi îţi fac legitimaţie şi îţi completez şi un carnet de cupoane.
- Doamnă ! Eu v-am adus poze…la începutul anului…atunci când le-aţi cerut ( zise studentul gâtuit de teamă să nu o enerveze prea tare pe secretară)…dar mie legitimaţie nu mi-aţi dat…
- Aha ! tu eşti din uitucii ăia care nu şi-au scris numele pe poză ! Foarte bine !
Secretara se ridică de la locul ei, se duce spre un dulap, trage un sertar şi scoate o pungă de plastic plină cu poze. Se întoarce la locul ei şi pune punga în faţa studentului, zicând :
- Caută-ţi poza ! Când o găseşti, atunci vei avea şi legitimaţie şi carnet de cupoane !
Speriat la vederea pungii pline cu poze, studentul face un pas înapoi exclamând :
- Pai bine doamnă ! Şi eu de unde să ştiu care e poza mea de aici ? Nu vedeţi ce multe sunt ?
Mulţumesc d-nei Elena Juguleanu pentru…atenţia înconjurătoare.
Scârbită de viaţa pe care o duce la ferma tatălui ei, Elena Udrea adormi destul de greu în acea seară. Cearta cu singurul părinte rămas lângă ea, o răscoli peste măsură. Reproşuri, priviri furioase şi răcnete. Că de ce n-a vrut să-şi tremine liceul, ca celelate fete din Nucşoara, de ce s-a încurcat cu băiatul lui Tudor Caranfil, „o jagardea care nu ştie altceva decât să filmeze pe la nunţi” şi multe multe alte vorbe greu de reprodus.
O noapte grea, agitată pentru Lenuş, aşa cum o ştia tot satul.
Spre dimineaţă, la cântatul cocoşului, căci doar cel din propria curte se auzea, casa fiind cu totul izolată, Elena se trezi tot cu gândul la Nae a lu’ Caranfil.
Îmbrăcată într-un halat verde-murdar, absolut neîngrijită, îşi târâie papucii de plastic prin curtea plină de lucruri nefolositoare: fierătanii, plastice şi cartoane care se iţeau la tot pasul.
-Mirceaaaa! Mirceeaaaaaaaa!, strigă ea peste gard.
Pe uliţa principală din Nucşoara, de altfel atât de principală că era singura, mergea leneş Mircea lu’ Bădică, omul bun la toate, gata mereu să repare ceva prim casă sau să care ce e de cărat. Pentru un ban, doi, Mircea făcea de toate. Evident, pasiunea sa secretă pentru Elena era ţinută…ascunsă. ca orice pasiune secretă. Dar ea ştia. Ca orice femeie, chiar şi Elena lu’ Udrea simţea când era vorba de amoruri.
Auzindu-şi numele, Mircea se opri un pic mirat şi se întoarse către casa fetii.
-Apăi, ce-i? Te-ascult, zise Mircea.
-Nu vreau să te ţin. Doar să te rog, când ai vreme să treci pe la noi. E roata ceea de la fântâna din curte niţel înţepenită. Poate-i dai de furcă!
-Cu plăcere, radie de bucurie Mircea.
Era un moment bun să fie mai aproape de Lenuş. Poate cine ştie…
Istoria sportului nu s-a scris doar de la Bucureşti. Probabil, sunt ultimele imagini cu vechiul sediu din Constanţa al Gazetei Sporturilor, de pe vremea când Gică Hagi era doar o idee în mintea părinţilor săi. Sau poate că părinţii săi nici nu se cunoscuseră. Nici nu mai contează. E doar un pic de istorie care stă să se dărâme.
Ieri. Autobuzul se apropie de o intersecţie. Semaforul este galben. Urmează roşu. Un cretin cu un Logan verde accelerează şi trece ca racheta. Deja era roşu.
În autobuz se face “mărunţel din buze”, ceva gen: vai, vai, vai…
Un domn în vârstă vorbeşte cu glas tare:
-Uite-l! Face aşa până într-o zi! În 20 de ani au murit cât n-au murit în război. Am 48 de şoferie şi n-am văzut aşa ceva. Ăştia tinerii sunt ceva de groază, toţi drogaţii, toţi beţivii sunt pe şosele.
Toată lumea l-a aprobat.
Nici n-am apucat să postez asta şi, în Bucureşti, un motciclist drogat a omorât o femeie de 36 de ani, pe trecerea de pietoni. Cum ar fi ca celor care produc astfel de evenimente rutiere de gravitate maximă să li se ia permisul pentru totdeauna? Ar fi bine, normal şi corect.
"Mulţumesc mult pentru felicitare. Eu nu-mi serbez ziua pentru a nu-mi aminti că am ajuns la 77 de ani, care nu reprezintă nici o plăcere. Singura plăcere şi satisfacţie vine de la cei doi copii ai Andreei, care au 12 şi 9 ani. Deoarece ei locuiesc în Virginia, USA, ne vedem doar de două ori pe an, la mijlocul verii şi în vacanţa de Anul Nou, când înregistrăm progresele în creştere. În rest nu am nici o satisfacţie. Cele profesionale, la care am visat venind aici, s-au dovedit doar iluzii greşite.
Eu cred că una din greşelile lui Ceauşescu a fost tocmai închiderea românilor în ţară. Dacă lumea ar fi ştiut mai mult despre exterior, mult mai puţini ar fi plecat din ţară. Ne cunoscând realităţile din ţările capitaliste s-a creat un miraj fals şi dăunător.
Eu urmăresc atent presa din România şi mă cutremur de nivelul corupţiei şi al penetraţiei de străini: turci, arabi şi chinezi. Oare de ce nu înţelege guvernul că drumul spre bunăstare nu vine de la aceştia, ci de la ridicarea românilor.
Românii trebuie să se califice doar în recoltarea căpşunilor din Spania? Crede guvernul că acesta este progresul?
Închei, dorindu-vă tuturor multă sănătate şi succese.
George"
E-mail primit ieri de la un unchi.
Fugit în Canada în 1978.
Unul dintre cei mai buni şi respectaţi ingineri silvici din România, la acea dată.
Cu vreo 4 ore înainte de Înviere. În autobuz. Îmbrăcat ca un boschetar, nu lasă impresia că ar putea avea ceva interesant de spus. Vorbeşte la mobil:
-Da.
……………
-Nu.
…………..
-Am lăsat-o! Nu-mi convine frate să investesc sentimente aiurea. Păi…şi cu ăla şi cu ăla…şi cu ăla…Ori cu mine, ori cu toată lumea!
…………..
-A preferat să fie cu toată lumea.
………….
-Bine. Baftă!
