Parcă suntem teleghidaţi. Degeaba planeta asta ţine pe ea sute de naţii, miliarde de oameni care, teoretic, sunt diferiţi.
Suntem perfect identici. Suntem miliarde de gemeni, dacă pot spune aşa. Şi iată că pot.
Trăim după aceleaşi stereotipii care nu ţin cont nicicum de culoarea pielii. E obligatoriu ca, de Crăciun, să te bucuri! De ziua îndrăgostiţilor, să iubeşti! De Bobotează să te arunci în apa rece ca gheaţa ca să înşfaci crucea aruncată de Întâi-credinciosul locului. Dacă nu eşti în stare să suporţi apa rece, ai o altă şansă extraordinară: să participi la o bătaie între credincioşi: pentru apă sfinţită, sau ca să-ţi „întingi”(sic!) cardul prin moaştele nici nu mai contează cui. Dar pentru asta, aşteaptă o sărbătoare mai mare, cu vad…duhovnicesc. Să ajutăm, să dăruim, să fim buni până la extrem. Dar nu tot timpul! Că devine obicei. Nimeni nu mai vorbeşte, cu relaxare şi mintea luminată, de tradiţii, de spirit. Ne bălăcim într-un comercial care, la un moment dat, ne va ucide. Creaţia îşi va elimina creatorul, îl va birui.
N-a venit sfârşitul lumii, în sensul în care-l aşteptam. Adică ceva apocaliptic, aşa cum vedem prin filmele americane pentru idioţi. Şi, pare-se, nici nu vine. Mai avem timp gârlă.
Putem fi ipocriţi, răi, putem urî intens. Cam 350 de zile pe an. În rest, ne putem minţi că suntem nişte îngeri.
