Ura, gelozia, invidia – antisentimente

Sentimentul nu este doar o stare psihică. Trebuie să privim lucrurile astea şi sub aspect fiziologic. Fiecare dintre ele generează şi reacţii vizibile: ura te încruntă, gelozia te face irascibil iar invidia te prosteşte. Toate sunt sentimente fireşti şi foarte la modă. Toate sunt încărcate de superficialitate. Toate sunt negative.
Nu trebuie să fii ultraortodox ca să înveţi să nu urăşti. Se spune că e greu să ierţi pe cineva. Este. Dar efortul face toţi banii. La fel şi cu ura. Într-un final, îţi dai seama că e inutilă. De ce să urâşti pe cineva? Că ţi-a făcut rău? Bun, e un motiv întemeiat. Ai două variante: 1. te lasă nervii şi îi răspunzi cu aceeaşi monedă şi 2. ignori şi laşi personajul să realizeze singur unde a greşit. Ambele se aplică în practică. E o alegere personală. Varianta 2 este cea mai grea. Lumea va zice că eşti un prost care îi laşi pe toţi „să te facă”. Vei câştiga pe termen lung. În varianta 1, nu este exclusă componenta penală, Doamne fereşte! Ce trebuie să înţelegem de aici este că ura e „câh”.Nimic bun, adică. Ruda mai de la oraş a urii este gelozia. De ce ruda? Păi pentru că gelozia ajunge într-un final la ură. Gelozia este ceva mai rafinată decât ura. Şi asta pentru că, în cazul geloziei, sentimentul de la care se porneşte este unul relativ frumos: iubirea. Ea, oficiala, e geloasă pe el din cauza fufei de la birou care-i face cafeaua în fiecare dimineaţă. Şi ajunge s-o urască. Şi-l va urî şi pe el. Pentru că nu e mai distant cu colega de birou. Fufa cu cafeaua e un pericol pentru relaţia lor.
Dar tot un pericol / nonpericol ar fi şi dacă oficiala ar alege indiferenţa. Însă noi preferăm ura. E facilă. Şi, aşa cum spuneam, inutilă. Cel puţin femeile urăsc sincer. Bărbaţii sunt mai primitivi. Se caftesc şi apoi merg la o bere. Friends forever!
Despre invidie am putea spune că e boală grea. Puteţi încerca chimioterapii, operaţii pe creier sau tratamente naturiste. Niciun rezultat.
Îmbracă forme diferite. La femei e vizibilă. Ele se invidiază în tăcere. Când sentimentul se acutizează, izbucneşte scandalul. Motivul e întotdeauna altul. Invidia rămîne secretă. E evident că nu se suferă una pe alta dar situaţia concretă din teren le obligă la convieţuire. Îşi aruncă miştouri înţepătoare sau se ignoră voit. Bărbaţii invidiază şi ei. Pe alţii care umblă cu bunăciuni şi pe care , evident nu le merită. „Ştoarfa dreaq, ce-o fi găsit frate la piticania aia chelioasă şi cu burtă, de-i pocneşte tricou’! A, da, are un CLK. Se explică! Invidia e, oricum, superficială şi de scurtă durată.
E posibil ca după aceste râduri, femeia să fii ieşit oleacă şifonată. Deşi toate cele trei sentimente despre care s-a făcut vorbire sunt inutile şi nimic altceva decât o pierdere de vreme, cred că femeia le dă adevărata măsură. Gândiţi-vă bine la treaba asta!