Să zicem că azi a murit un om. Un medic foarte cunoscut, respectat. Ceea ce s-ar putea numi "monstru sacru" al oftalmologiei romanesti. "Profesorul" unor generatii intregi de medici specialişti pe vremea când în România se făcea şcoală. Ştiţi care au fost ştirile în principalele buletine ale televiziunilor? Sinona Senzual care a fost prinsă fără carnet în trafic. Şi, evident, clanul Butoane cu ultimele isprăvi. Nimic despre DR. Benone Cârstocea. Sau aproape nimic. Dacă ar veni ACUM sfârşitul lumii nu mi-ar părea rău. Deloc.
Nu e nimic şocant! Cu bani îţi poţi cumpărat absolut orice. Material, pământesc, pipăibil.
Dar nu-ţi poţi cumpăra zile. Poţi să ai cancer şi să mori la 102 ani. Dar poţi şi să n-apuci 60. Am fost contemporani cu un geniu aşa cum bunicii şi străbunicii au avut parte de a respira vremile altor genii. Acum nu ne dăm seama exact. Trăim vremuri povestibile.
Despre ce să scriu? Despre binefacerile unei pauze sau despre greutatea de a-mi tine un cuvant? Despre dor? Despre timpul care nu mai ajunge? Pana la urmă voi scrie despre toate astea. Dacă un singur om va citi, voi fi mulţumit.
